Dreptul mediului înconjurător

Dreptul mediului înconjurător

Unele dintre cele mai complexe proiecte pe care le-a abordat echipa noastră au fost în domeniul dreptului mediului, combinând cunoștințele de legislație națională cu cele de drept european. Expertiză noastră merge de la asistență și reprezentare acordate autorităților publice centrale sau companiilor private, la redactarea de opinii juridice referitoare la aspecte controversate din legislația națională și comunitară specifice acestui sector.

Activități relevante
Proiecte relevante
  • Asistență juridică acordată instituțiilor publice cu atribuții în domeniul mediului înconjurător cu privire la emiterea actelor administrative specifice;
  • Consultanță juridică acordată societăților comerciale în ceea ce privește cerințele legale privind protecția mediului înconjurător și obținerea autorizațiilor de mediu;
  • Reprezentare în litigii în materia dreptului mediului înconjurător privind anularea actelor administrative, precum și obținerea de daune;
  • Asistență juridică acordată beneficiarilor din România care au calitatea de autorități contractante, în sensul prevederilor OUG 34/2006;
  • Acordarea de asistență juridică și reprezentarea autorității publice centrale în legătură cu un număr important de litigii în care această este implicată, atât în sfera contenciosului administrativ cât și contravențional;
  • Acordarea de asistență juridică și reprezentarea unei autorități publice centrale în vederea gestionării unui program operațional sectorial, inclusiv reprezentarea în față oricăror autorități/instituții/organisme publice, precum și îndeplinirea oricăror formalități sau operațiuni necesare apărării intereselor sale, fie că privesc organizarea, funcționarea, controlul, jurisdicția sau sancționarea să;
  • Asistență și reprezentare juridică în legătură cu contractele/acordurile/protocoalele încheiate de o autoritate publică centrală în derularea unui program operațional sectorial. Elaborarea de rapoarte cu privire la aspectele și implicațiile juridice ale regimului proprietății asupra bunurilor (infrastructură construită, mijloace de transport, echipamente, etc.) realizate și/sau achiziționate în cadrul proiectelor implementate pe baza Ghidului solicitantului aferente programului în valoare totală de 215 milioane Euro, din care 172 milioane Euro reprezintă un grant primit din partea Uniunii Europene;
  • Redactarea formatului standard al Contractului de Finanțare aferent unui program sectorial cu un buget total de 3.266.508.423 Euro;
  • Redactarea formatului standard al Deciziei de Finanțare pentru una din Axele de finanțare în domeniul mediului, valoarea finanțărilor acordate fiind de 107.940.423 Euro;

EITHER WE WILL FIND A WAY OR WE WILL MAKE ONE.

Contact us at:

+40 31 405 43 04
   +40 21 312 55 13

office@lddp.ro

EITHER WE WILL FIND A WAY OR WE WILL MAKE ONE.

Ne puteți contacta la:

+40 31 405 43 04    +40 21 312 55 13

office@lddp.ro

AVOCAȚI DE CONTACT