Victorie pentru Romania in Arbitrajul ICSID
Gabriel Resources v. România

În dosarul Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) c. România (ICSID Cazul nr. ARB/15/31) Tribunalul Arbitral a pronunțat Hotărârea Arbitrală în data de 8 martie 2024.

Printr-o decizie luată cu majoritate, tribunalul a respins toate pretențiile reclamanților pe fond și a acordat o parte substanțială din costurile de arbitraj ale României.

Tribunalul a fost compus din Prof. Pierre Tercier (președintele Tribunalului), Dr. Horacio A. Grigera Naón și Prof. Zachary Douglas.

Această decizie pune capăt procedurii arbitrale care a fost inițiată de Gabriel Resources în iulie 2015.  Pe parcursul arbitrajului, părțile au făcut schimb de peste 25 de memorandumuri și au participat la două audieri principale, una între 2 și 13 decembrie 2019, care a avut ca obiect răspunderea, și una între 28 septembrie și 4 octombrie 2020, care s-a concentrat pe aspecte tehnice și de cuantum.

Gabriel Resources a susținut în cadrul arbitrajului că România a încălcat tratatul bilateral de investiții Canada-România și tratatul bilateral de investiții Regatul Unit-România, inclusiv obligația de a nu expropria investițiile fără despăgubiri. Gabriel Resources a solicitat în total aproximativ 6,7 miliarde USD, inclusiv dobânzi.

Ca răspuns, România a susținut că Roșia Montană Gold Corporation, consorțiul dintre Gabriel Resources și compania de stat românească Minvest, nu a reușit să îndeplinească cerințele de autorizare, în mare parte ca urmare a faptului că nu a reușit să obțină o licență socială pentru proiectul minier.

Tribunalul a luat în considerare numeroasele provocări de mediu, sociale, culturale și economice cu care s-a confruntat proiectul minier, constatând că autoritățile române și-au îndeplinit „mandatul de reglementare cât de bine au putut în aceste circumstanțe dificile”.

După ce a respins cererea Gabriel Resources’ că România ar fi încălcat cele două tratate bilaterale de investiții, tribunalul nu a procedat la examinarea argumentelor părților cu privire la cuantumul daunelor.

Hotărârea Arbitrală va fi publicată pe website-ul  Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții de pe lângă Banca Mondială (ICSID/CIRDI), odată ce informațiile confidențiale sunt anonimizate în hotărâre.

România a fost reprezentată în arbitraj de consorțiul LALIVE și Leaua Damcali Deaconu Păunescu (LDDP). Echipa LALIVE a fost condusă de Dr. Veijo Heiskanen, Matthias Scherer, Lorraine de Germiny și Noradèle Radjai. Alți membri ai echipei au fost Christophe Guibert de Bruet, David Bonifacio, Emilie McConaughey și Baptiste Rigaudeau.  Echipa LDDP a fost condusă de Prof. Crenguta Leaua și i-a inclus pe Prof. Stefan Deaconu, Andreea Simulescu, Liliana Deaconescu, Andra Soare-Filatov, Corina Tanase,  Aurora Damcali si Marius Grigorescu. Echipa  a mai inclus, temporar, și pe Mihaela Maravela și Andreea Piturca.

Comentând rezultatul, Prof. Leaua declară: “Guvernul României s-a confruntat, de-a lungul ultimelor decenii, cu o situație deosebit de complexă în ceea ce privește proiectul Roșia Montana. A fost nevoie de atenție atât pentru dezvoltarea socio- economică a regiunii cât și pentru protecția mediului și respectarea tuturor cerințelor administrativ -procedurale impuse de lege pentru un astfel de proiect. Au fost depuse eforturi constante pentru a naviga în această complexitate și a respecta atât drepturile investitorilor cât și cele ale cetățenilor României. Suntem încântați să vedem că tribunalul arbitral ICSID a înțeles situația și argumentele prezentate de noi în apărarea României și a ajuns la o decizie care confirmă  că România a și-a respectat obligațiile față de investitorul străin, astfel cum sunt prevăzute de tratatele de protecție reciprocă a investițiilor.  Suntem recunoscători reprezentanților autorităților centrale și locale care ne-au sprijinit pentru a colecta informațiile relevante, celor care au depus mărturie în dosar, precum și experților legali și tehnici; cu toții ne-au creat posibilitatea de a prezenta în mod corect situația de fapt în fața tribunalului arbitral. Suntem mândri și fericiți că, după un arbitraj care a durat aproape 9 ani, am putut obține, ca rezultat al acestor imense eforturi de echipă, un rezultat prin care am evitat ca cetățenii României să suporte o povară bugetară  de peste 6 miliarde de USD. “

Dr. Heiskanen afirmă “Dreptatea a prevalat.  Aceasta este pentru numeroșii oficiali și funcționari publici din România, pentru sprijinul constant și munca serioase depuse de ei, și  pentru locuitorii din Roșia Montana; am fost onorați să fim în serviciul lor.”  “A fost într-adevăr o onoare,  – adaugă Matthias Scherer – și o mare satisfacție să vedem cum România poate acum să își aloce fondurile publice către probleme mai sustenabile și importante decât despăgubirile de 6 miliarde USD cerute de un investitor străin.”

LALIVE și LDDP au  obținut anterior pentru România victoria în cinci  alte arbitraje privind investițiile străine, inclusiv Rompetrol împotriva României și Micula et al. împotriva României, în care au fost respinse pretenții de peste 3 miliarde de euro împotriva României.

Related Posts

Leave a Reply